Platforma Beaconing – exersarea alterității și Transdisciplinarității experimentale

În societatea secolului 21, Transdisciplinaritatea experimentală compune o țesătură caleidoscopică, în manifestări diverse și mozaicate, cu precădere în palierul educației. Metodologia transdiciplinară implică o atitudine transdisciplinară, bazată pe: rigoare, deschidere și toleranță: „caracteristici fundamentale ale atitudinii şi viziunii transdisciplinare.  Rigoarea în argumentaţie, care ia în seamă toate datele existente, este cea mai bună barieră în calea derivelor posibile. Deschiderea implică acceptarea necunoscutului, neaşteptatului şi imprevizibilului. Toleranţa este recunoaşterea dreptului de a susţine idei şi adevăruri contrare acelora pe care le împărtăşim noi înşine”^[1].

• Rigoarea este vizibilă, în primul rând la nivelul limbajului, în argumentaţia de tip transdisciplinar, care se bazează pe cunoaşterea vie, în acelaşi timp exterioară şi interioară. Transdisciplinaritatea nu operează cu perspectiva obiectivă a științei clasice, impunând o nouă formulă, care să unească obiectivitatea subiectivă şi subiectivitatea obiectivă^[2]. Limbajul transdisciplinar se construiește pe includerea terțului, „care se găsește întotdeauna între «De ce?» și «Cum?», între «Cine?» și «Ce?». Această includere este și teoretică și experimentală”^[3].
• Deschiderea se referă la acceptarea necunoscutului, neaşteptatului, imprevizibiului  şi vizează deschiderea nivelurilor de Realitate şi de percepţie, unul spre altul, deschiderea către zona de rezistență absolută care leagă Subiectul de Obiect^[4]. Deschiderea semnifică refuzul oricărei dogme, ideologii sau sistem închis de gândire.
• Toleranţa se manifestă în raport cu idei și adevăruri contrare principiilor fundamentale ale transdisciplinarităţii^[5].

Viziunea educaţională a secolului 21, sincronă spiritului veacului, informatizarea, vede în Transdisciplinaritate o posibilă soluţie viabilă, creând valoare adăugată, pentru că  finalitatea sa este înţelegerea lumii prezente, unul din imperativele sale fiind unitatea cunoaşterii, care nu mai este doar interioară sau exterioară, este simultan și interioară și exterioară, propunând o abordare holistică: învăţarea centrată pe elev, integrarea tehnologiei, abordarea metodei proiectului, curriculum integrat şi constructivismul. Educaţia trebuie să fie o aventură a cunoaşterii, nu o cursă a memorării, aşa cum se întâmplă în sistemul de educaţie românesc, de exemplu. Transdisciplinaritatea face posibilă trecerea de la acumularea excesivă de informaţii, la înţelegerea lor, de la faza de competitiţie – care se mută în alt plan: alteritatea Eu- Sine  şi nu Eu – Celălat – la cea de cunoaştere şi explorare. În acest context, profesorul, modern Tezeu, care iese din labirintul disciplinar, se re-formează, devine Antrenor de spirit coach, Mediator între Subiectul şi Obiectul  cercetării, partener al elevului în procesul de învăţare, scopul său fiind „cultivarea  potenţialului creativ al tinerilor, pregătindu-i pentru o societate în care integrarea tehnologiei poate contribui la dezvoltarea succesului lor .

Din această perspectivă, credem că platforma Beaconing și integrarea în educație a strategiilor de învățare de tip „gamification”  nu se adresează doar  elevilor cu deficiențe, ci, dimpotrivă, acestea pot să fie adaptate la toate nivelurile școlare, pentru a susține învățarea globală, holostică. Prin mecanismul jocului educational, elevii devin parte integrantă din poveste, fiind puși în situații – limită, în situaţii specifice activităţii de descoperiere, cercetare, analiză, simulare, ieșind astfel din zona lor de confort. Jocul este prin excelență o provocare a minții, a intelectului, dar, în egală măsură a emoțiilor, angrenând inteligențele multiple.

Pe de altă prte, se încurajează colaborarea, se exersează acele mecanisme care dezvoltă empatia, oferind elevilor un climat prietenos de învățare. „Proiectul BEACONING exploatează tehnici și tehnologii inovatoare pentru modul în care este facilitată educația. Prin abordarea de tip gamification valorificăm puterea jocului care înglobează experiențe de învățare formale, informale și sociale în cadrul unei narațiuni contextualizate. Astfel, redefinim și reconstruim educația într-un mediu de învățare hibrid”, declară Dr. Sylvester Arnab, Conf. Universitar în știința jocurilor, coordonatorul proiectului BEACONING[6].

Nu în ultimul rând, credem că platforma Beaconing se înscrie în politicile Raportului  Delors, elaborat de Comisia internațională a educației pentru secolul 21, de pe lângă UNESCO, care fixează cei patru piloni ai educației:

• a învăţa să cunoşti

Permite înainte de toate, a învăţa spiritul ştiinţific, însuşirea instrumentarului cercetării ştiinţifice, iniţierea de timpuriu în ştiinţă, pentru a accede la marile cuceriri ale aventurii umane, a învăţa să înţelegi complexitatea lumii. Cunoaşterea in vitro, specifică lumii deterministe, este înlocuiă de cunoaşterea in vivo, dinamică, în care experimentarea devine cale către construirea cunoaşterii.

• a învăţa să faci

Într-o societate bazată pe eficienţă şi consum, omul se află într-o permanentă competiţie, ce conduce, în cele din urmă, la alienare.  La nivelul educaţiei, elevii învaţă doar pentru a obţine note mari, uitând de plăcerea de a descoperi, de a învăţa necondiţionat. Jocul educațional aduce în prim-plan implicarea intelectuală și emoțională, dezvoltă potenţialul creativ, identifică zonele  neexploatate în studiul disciplinar, reactualizează bucuria jocului, prin redescoperirea copilului interior.

• a învăţa să trăieşti alături de ceilalţi

Jocul educațional transdisciplinar pledează pentru toleranţă, pentru empatie şi deschidere înspre celălalt. Întâlnirea cu celălalt devine un joc de oglinzi, alteritate, o relaţie intersubiectivă, sinergie.

• a învăţa să  exişti

Orice drum iniţiatitic presupune prezenţa unor călăuze. În paradigma transdisciplinară, constructivistă, profesorul nu este singurul expert, dimpotrivă face echipă cu specialişti şi mentori din toate zonele de investigaţie. Implicit, rolurile se modifică de multe ori între profesor – elevi, stabilindu-se relaţii bazate pe empatie. Profesorii transdisciplinari, constructivişti fac coaching, nu dau soluţii, nu sugerează răspunsuri, ei pun întrebări pe care elevii le luminează prin investigaţie individuală şi dirijată, prin experimentare directă, prin reflecţie asupra lor, prin căutări personale, prin selectare şi generalizare, devenind „experţi  în învăţare”. Profesorul doar oferă instrumente ale cunoaşterii: activităţi de investigare individuală şi în grup, de rezolvare a problemelor, de certificare a unor analogii sau fenomene prin intuiţie, joc de rol, realizarea de punţi între ştiinţă şi artă etc. Călăuziţi de profesor şi de mentori, elevii îşi construiesc activ şi dinamic cunoştinţele, fără să acumuleze mecanic informaţiile.

PhD. Geta Cozma

Colegul Național Mihai Eminescu, Satu Mare

[1] Basarab Nicolescu, Transdiciplinaritatea. Manifest, traducere Horia Mihail Vasilescu, Editura Junimea, Iaşi, 2007a articolul 14, p. 177.

[2] Basarab Nicolescu,  Le sacré aujourd’hui, Rocher, Colecţia Transdisciplinarité, Monaco, 2003, p. 101.

[3] Basarab Nicolescu, Transdisciplinaritatea…, loc. cit., p. 142.

[4] Ibidem, p. 144.

[5] Ibidem, p. 145.

[6] Sylvester Arnab, apud. http://www.managerexpress.ro/idei-resurse/learning-interes/cum-invatam-cand-ne-jucam.html